Județul Hunedoara este beneficiarul unui dispecerat integrat prin intermediul căruia se gestionează apelurile de urgență sosite prin intermediul numărului unic 112. CJMSU Hunedoara este primul și singurul dispecerat din țară care are în componența sa reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Serviciului Județean de Ambulanță, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție și ai Serviciului Public Salvamont.
Prin înființarea dispeceratului integrat s-a urmărit eficientizarea utilizării resurselor umane şi materiale și a procedurilor de lucru specifice în cazul gestionării situațiilor de urgență, a acordării asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în faza prespitalicească. S-a avut și se are în vedere îmbunătăţirea intervenţiei în situaţii de urgenţă la nivelul judeţului şi realizarea unui management unitar de preluare a cazurilor la nivel judeţean prin scăderea timpului de intervenție.
Evenimentul anivesar dedicat împlinirii a cinci ani de existență a fost marcat printr-o conferință de presă și o expoziție de tehnică de intervenție specifică fiecărei structuri din componența centrului integrat.
La întâlnirea cu presa au fost prezenți președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, administratorul public Costel Avram, prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, subprefectul Dorel Bretean, dr. Valeria Filimon, managerul Serviciului Județean de Ambulanță, lt.col. Claudiu Achim, prim adjunct al ISU Hunedoara, col. Robert Vîță, inspector șef IJJ Hunedoara, cms. șef. Ovidiu Bîrlea, inspector șef IJP Hunedoara, Ovidiu Bodean, șef Serviciu Public Salvamont Hunedoara.