Sezonul de vară la situl Sarmizegetusa Regia debutează cu o zi a porților deschise. Marți, 01 mai, toți vizitatorii care ajung la Sarmizegetusa Regia vor avea intrarea liberă și vor beneficia, gratuit, de ghidaj de specialitate în interiorul monumentului UNESCO.

De la această dată, conform regulamentului, se modifică programul de vizitare a cetății dacice. Astfel, în perioada 01 mai – 30 septembrie 2018, monumentul UNESCO poate fi vizitat, zilnic, între orele 09.00 – 20.00. Tarifele de vizitare rămân aceleași ca în anii trecuți:

  • adulți – 10 lei,

  • elevi/ studenți/ pensionari – 5 lei,

  • expoziție – 5 lei,

  • ghidaj audio -20 lei,

  • taxa filmare/ foto comercială – 300 lei.

 

În Anul Centenar, Serviciul Public Administrare Monumente Istorice și Consiliul Județean Hunedoara vă invită să descoperiți cel mai spectaculos monument al civilizației dacice, să aflați lucruri noi și interesante despre strămoșii noștri daci, despre construcțiile excepționale pe care le-au lăsat în urmă, despre legendele și misterele care fac din Sarmizegetusa Regia un loc special.

Informaţii în completare